
CE FACEM?


Organizăm

Organizăm
Aici sunt organizate evenimente recreative, precum concerte, proiecții de film, petreceri și competiții sportive, oferind oportunități de relaxare și distracție.

Socializăm
Creăm oportunități de socializare a tinerilor, schimbăm idei și punem țara la cale.

Ne distrăm
Creăm contexte friendly în care să ne distrăm, să ne relaxăm, să petrecem timp liber de calitate.
Cine suntem noi?
Suntem o comunitate de tineri entuziaști, implicați și dedicați îmbunătățirii vieții sociale și culturale a tinerilor din localitatea noastră și din regiune. Am câștigat titlul de Sat European de Tineret 2024 pentru Jebel, titlu care ne-a motivat să atragem resurse și să demonstrăm că tinerii sunt capabili, implicați și că pot face lucruri minunate împreună! Așa că am pus bazele Asociației Generația Activă Jebel prin care implementăm proiectele noastre.
„Împreună, schimbăm!

Misiunea noastră
Suntem tineri pentru tineri și dorim să construim o comunitate educată și un mediu prietenos în care tinerii să se simtă inspirați să-și exploreze pasiunile, să-și dezvolte abilitățile, să-și facă noi prieteni și să se implice în comunitate, inclusiv la nivel decizional. De aceea, am devenit creatori de oportunități la noi în sat. Toate acestea prin forțe proprii deoarece credem cu tărie în energia tinerilor și în motivația lor sinceră de a se dezvolta împreună.

Valorile noastre
Ne ghidăm după valorile prieteniei și respectului, echipei și colaborării, creativității și implicării active. Dorim ca fiecare tânăr care participă la activitățile noastre să se simtă valorizat, să simtă că poate contribui și să își împlinească potențialul. Ne străduim să creăm o atmosferă în care fiecare membru se simte valorizat și apreciat, într-un mediu sigur.
