

Ce este educația financiară?
Educația financiară se referă la modul cel mai simplist la modul în care funcționează banii. Ea poate fi definită ca „un set de abilități și cunoștințe care permite unei persoane să ia decizii informate și eficiente pentru toate resursele financiare pe care le are la dispoziție”. Iar pentru aceasta trebuie să înțelegem princiipile care guvernează disciplina financiară.
Ce vei ști la finalul cursului?
Vei cunoaște semnificația termenilor obiective financiare, buget, economisire, investiții, credit, rata dobânzii și multe altele. De ce nu? Poate chiar vei ști cum să pui banii să lucreze pentru tine?
În orice caz, relația ta cu banii va deveni mai clară, mai prietenoasă și vei înțelege că banii pot reprezenta un instrument care în mâinile potrivite aduce bunăstare.
În ce constă cursul?
Cursul constă în mai multe pagini de informație. După ce ai terminat de parcurs conținutul cursului, va trebui să răspunzi la un chestionar de 18 întrebări. Întrebările sunt de tipul "adevărat sau fals" sau "alege varianta corectă de răspuns".
Dacă ai obținut 75 de puncte sau mai mult, vei primi o diplomă care atestă faptul că ai parcurs acest curs.
Îți urăm spor la parcurgerea cursului!